Iubim România, dar trebuie spus adevărul. Trăim frecvent situații absurde, frustrante sau complet ilogice. Interacțiuni cu instituții, firme sau servicii care nu funcționează cum ar trebui. Lucruri simple devin complicate fără motiv.
Când semnalăm problemele, răspunsul clasic e: „dacă nu-ți place, pleacă.” Dar asta nu e o soluție. Noi vrem ca lucrurile să se îndrepte, pentru toată lumea.
Astăzi începe mandatul noului președinte Nicușor Dan. E un moment clar de schimbare. O oportunitate reală pentru el și pentru Parlamentul României să audă vocea oamenilor și să înțeleagă ce nu funcționează.
Acest board strânge povești reale. Nu sunt plângeri izolate, ci un tipar repetitiv de probleme care afectează viața de zi cu zi. Dacă vrem o Românie care funcționează, trebuie să începem de aici.
Postările sunt complet anonime. Emailul și numele tău de utilizator nu sunt afișate niciodată.
🟡 Update: Cele mai votate povești vor fi trimise către președintele Nicușor Dan și Parlamentul României. Ca să fim auziți. Ca să vadă cum e România trăită de oameni, nu doar în rapoarte.
E timpul să spunem lucrurilor pe nume. Începem acum.
If you would like to say something click the button below to join the conversation.